În prima jumătate a lunii iunie, Curtea Internațională de Justiție a ONU a organizat o audiere publică privind dosarul pe fond al procesului intentat de Ucraina împotriva Rusiei. Partea rusă a repetat, în mod previzibil, principalele narațiuni de propagandă despre Ucraina – despre modul în care „grupuri naziste” ar fi ajuns la putere la Kyiv, care timp de 8 ani au „bombardat Donbass” și au încălcat drepturile populației vorbitoare de limbă rusă, precum și narațiuni despre prăbușirea avionului de pasageri MH17 și așa mai departe. Echipa StopFake, după ce a analizat declarațiile delegației ruse în instanță, a pregătit o fișă informativă cu unele dintre cele mai flagrante falsuri – despre Boeingul doborât de Rusia, despre bombardarea Mariupol și Volnovakha în 2014-2015 și despre drepturile populațiilor indigene din Crimeea ocupată.
Săptămâna precedentă, la Curtea Internațională de Justiție a ONU, s-a încheiat o audiere publică privind fondul procesului intentat de Ucraina împotriva Rusiei. În prezent, instanța judecă examinează două plângeri depuse de Ucraina în 2017: în prima se susține că, începând din 2014, Rusia și-a intensificat ingerința în afacerile interne ale Ucrainei prin finanțarea actelor teroriste, încurajarea și sprijinirea grupurilor armate antiguvernamentale din estul Ucrainei; în cea de-a doua se invocă ocuparea peninsulei Crimeea, organizarea unui „referendum” ilegal într-o atmosferă de violență și intimidare a grupurilor etnice non-rusești.
Ucraina susține că, prin acțiunile sale, Federația Rusă a încălcat Convenția internațională pentru combaterea finanțării terorismului și Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. La 27 februarie 2022, Ucraina a depus o altă acțiune în instanță, susținând că Rusia a încălcat Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid.
Esența audierii privind fondul cauzei constă în faptul că reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei și-au rezumat pretențiile reciproce și au prezentat probe. Aceste audieri au avut loc în public – nu numai că poate fi vizionată o înregistrare video completă a procedurilor pe site-ul Curții Internaționale de Justiție a ONU, dar și o transcriere completă, împreună cu documente procedurale (cum ar fi, de exemplu, declarația Ucrainei și răspunsul Federației Ruse cu anexe în patru volume privind finanțarea terorismului și în paisprezece volume privind discriminarea rasială).
Screenshot – m24.ru.
Pe lângă diplomați ucraineni, din delegația ucraineană au mai făcut parte membri ai Procuraturii Generale și ai SBU, juriști străini, șeful Majlisului poporului tătar din Crimeea, Refat Chubarov, și mitropolitul de Simferopol și Crimeea al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Kliment. În timpul discursului său de deschidere, Agentul Ucrainei la Curtea Internațională de Justiție a ONU, Anton Korynevici, a subliniat că Rusia dă dovadă în mod regulat de dispreț față de dreptul internațional și față de drepturile omului în general.
„Ucraina a venit la această instanță pentru a apăra drepturile fundamentale ale poporului său. Mii de ucraineni nevinovați au fost deja supuși unor atacuri letale din partea Rusiei, milioane de oameni rămân sub o amenințare iminentă. Viața de zi cu zi a acestor oameni a fost distrusă, iar drepturile lor au fost încălcate în mod grosolan de către Federația Rusă„, a declarat Anton Korynevici la deschiderea procesului.
Reprezentanții legali ai Ucrainei au dezvăluit judecătorilor și o listă de responsabilități pe care Rusia le are în baza acordurilor și convențiilor internaționale, de asemenea, au prezentat instanței dovezi privind finanțarea de către Rusia a grupărilor teroriste, aprovizionarea acestora cu arme, inclusiv cele care au dus și la doborârea avionului de pasageri care transporta zborul MH17, precum și dovezi privind o politică sistematică de opresiune a popoarelor indigene din Crimeea.
În ceea ce privește partea rusă, purtătorul de cuvânt al Rusiei, Alexander Shulgin, a declarat în timpul discursului său că cererea Ucrainei ar trebui respinsă – deoarece ar contrazice „bunul simț”.
„Revendicarea Ucrainei nu este doar inacceptabilă, ci se bazează pe o interpretare greșită a legii, contrazice bunul simț, se bazează fie pe date faptice false, fie contrazice cu totul poziția ucraineană„, a spus Șulghin, care a repetat în mod tradițional principalele narațiuni de propagandă despre Ucraina:
– „A avut loc o „lovitură de stat” în Ucraina, „grupuri naziste” au ajuns la putere;
– Ucraina „bombardează Donbasul” de 8 ani;
– Ucraina este un stat terorist;
– drepturile populației vorbitoare de limbă rusă sunt încălcate în mod grosolan în Ucraina;
– Echipa comună de anchetă (Joint Investigation Team – JIT) a fabricat o investigație privind prăbușirea Boeingului 777, zborul de linie MH17, în apropiere de Donețk.
Screenshot – mk.ru
Ulterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că Ucraina ar fi organizat un „proces-spectacol” la Curtea Internațională de Justiție a ONU în încercarea de a dovedi că Moscova încearcă „să distrugă identitatea ucraineană prin metode teroriste„.
Ea a precizat că reprezentanții Rusiei au răspuns prin „argumentarea nefondamentului procesului intentat de Ucraina” și prin „detalierea naturii neonaziste a actualului regim de la Kyiv”. Jurnaliștii StopFake au citit în detaliu tezele părții ruse și au decis să analizeze cele mai aprige cinci declarații ale acestora în sala de judecată.
FAKE 1: Ancheta MH17 este părtinitoare. Rusiei nu i s-a permis să participe la investigația JIT. Un „Buk” ucrainean a fost desfășurat în apropierea tragediei, de unde a avut loc lansarea fatală
Această narațiune este repetată cu regularitate de către propagandiști. De fapt, Rusia însăși a refuzat să participe la ancheta comună, afirmând că își desfășoară propria anchetă. În septembrie 2014, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că un reprezentant rus participa la echipa de anchetă formată din experți internaționali.
Afirmațiile propagandiștilor potrivit cărora Occidentul „ignoră” dovezile rusești împotriva Ucrainei sunt, de asemenea, neadevărate. În septembrie 2018, Rusia a transmis ECI (Echipa comună de investigație, JIT) informații potrivit cărora racheta, ale cărei fragmente au fost găsite în apropierea locului prăbușirii, a căzut în Ucraina după prăbușirea URSS și nu a fost depozitată pe teritoriul rusesc. Dar anchetatorii au respins și această afirmație a părții ruse.
„De la începutul investigației și până astăzi, JIT a analizat și prelucrat întotdeauna cu atenție informațiile furnizate de Federația Rusă„, – a declarat echipa de anchetă olandeză, – „Procedând astfel, JIT a constatat că informațiile Ministerului rus al Apărării prezentate anterior publicului și oferite JIT erau de fapt inexacte din mai multe puncte de vedere.”
Procurorii olandezi au analizat peste 2.400 de fotografii ale sistemelor ucrainene și rusești, precum și ale sistemelor „Buk” ale armatei ucrainene. Aceștia nu au găsit nicio dovadă a unui „Buk” ucrainean în apropierea accidentului aviatic din 17 iulie 2014. La 9 martie 2020, Parchetul olandez a anunțat că a verificat toate versiunile alternative ale accidentului aviatic, și anume că „Boeing-ul” s-a prăbușit în urma unei explozii la bord, că s-a prăbușit în urma unei coliziuni cu un avion de vânătoare și că s-a prăbușit în urma unui atac al forțelor armate ucrainene.
Ancheta JIT a arătat că „Boeing-ul” a fost doborât de o rachetă din seria 9M38 folosită de sistemul de rachete sol-aer „Buk”. Acest sistem SAM a fost introdus pe teritoriul necontrolat al Ucrainei din Rusia. Racheta a fost lansată de pe teritoriul așa-numitei „RPD” („Republica Populara Donețk”). Aceste informații sunt confirmate și de ancheta grupului independent Bellingcat, pe care reprezentantul rus în instanță l-a numit „o celulă a serviciilor secrete britanice”.
La 17 iunie 2021, biroul procurorului olandez de la Tribunalul Districtual din Haga a furnizat dovezi suplimentare privind lansarea rachetei. Este vorba despre mărturiile a opt persoane care au auzit sau au văzut „Buk-ul” zburând, precum și a douăzeci de martori care au văzut urma rachetei pe cer și a unora care au văzut părți din avion căzând.
Anchetatorii au furnizat, de asemenea, imagini din satelit care confirmă relatările martorilor. Versiunea investigației este susținută de conversații interceptate ale militanților despre modul în care „Buk” a fost adus din Rusia și scos din teritoriul aflat în afara controlului ucrainean, despre reacția comandanților militanților și despre planurile ulterioare de răspuns. Fragmente ale rachetei „Buk” au fost găsite atât la descoperirea cadavrelor membrilor echipajului, cât și într-una dintre deschiderile ferestrelor cabinei avionului. Racheta are un număr unic. Potrivit JIT, „Boeing-ul” a fost doborât de un „SAM” rusesc atribuit brigăzii 53 de rachete antiaeriene din Kursk.
FAKE 2: Ucraina a mai doborât avioane de pasageri și nu a fost pedepsită pentru asta nici atunci, ca și acum.
Într-o altă încercare de a transfera vina pentru prăbușirea avionului Boeing 777 asupra Ucrainei, reprezentantul Rusiei în instanță a declarat că armata ucraineană ar fi doborât avionul de pasageri și înainte. Și atunci, ca și acum, Ucraina nu a fost pedepsită pentru acest lucru.
Este vorba despre prăbușirea deasupra Mării Negre a avionului Tu-154 cu numărul de înmatriculare RA-85693 care efectua zborul SBI-1812 pe ruta Tel-Aviv – Novosibirsk la 4 octombrie 2001. La acea dată, în zona exercițiilor ucraineano-ruse a avut loc un accident aviatic care s-a încheiat cu moartea a 66 de pasageri și a 12 membri ai echipajului. O comisie înființată de Rusia a declarat că cauza prăbușirii a fost „distrugerea aeronavei ca urmare a unei lovituri cu explozibil”.
În 2002, a fost înființată o comisie rusă din cadrul Comitetului Internațional de Aviație (IAC), care a concluzionat că avionul a fost cel mai probabil lovit de o rachetă ucraineană de apărare aeriană S-200. Președintele de atunci al Ucrainei, Leonid Kuchma, a fost de acord să plătească despăgubiri bănești rudelor celor decedați, însă, din punct de vedere legal, Ucraina nu și-a recunoscut vina. În același timp, investigațiile ulterioare au arătat că rapoartele au fost părtinitoare și că racheta de apărare aeriană ucraineană nu putea fi în niciun caz cauza prăbușirii.
Să începem cu contextul. La 4 octombrie 2001, în cursul unor exerciții de antrenament cu participarea sistemului ucrainean de apărare antiaeriană de lângă capul Opuk din Crimeea, au fost lansate rachete din complexele de rachete S-200, S-300 și S-125, precum și din sistemele „Buk” și „Kub”. Tirurile au fost efectuate împotriva unor vehicule aeriene fără pilot cu nume de cod „Reis”.
Potrivit versiunii rusești, aeronava Ty-154 s-a aflat întâmplător în centrul sectorului de tragere prevăzut pentru ținta de antrenament și a avut o viteză radială apropiată de aceasta, în urma căreia a fost detectată de sistemul radar ucrainean S-200B – și luată drept țintă principală.
Cu toate acestea, racheta S-200 a sistemului ucrainean de apărare antiaeriană utilizează un sistem de țintire pasivă și, prin urmare, putea lovi avionul doar dacă localizatorul de la sol ilumina ținta. Cu toate acestea, după cum a arătat ancheta, radarul ucrainean a fost oprit cu trei minute înainte de explozie. Cu alte cuvinte, racheta ucraineană S-200 SAM nu a fost îndreptată spre avionul civil sau a lovit deja ținta de antrenament „Reis”.
Mai mult, conform datelor complexului radar „Gelendzhik”, un obiect necunoscut care se deplasa spre Tu-154M la o distanță de 49,9 km a fost observat în spațiul aerian cu 30 de secunde înainte ca aeronava să fie lovită pe 4 octombrie 2001.
Expertiza institutului de cercetare de la Kyiv a arătat că acest obiect nu putea fi racheta C-200V ucraineană, deoarece, din punct de vedere tehnic, aceasta nu era capabilă să parcurgă o distanță de 50 km pentru o perioadă atât de scurtă de timp. Faptul că distanța de la lansator până la avionul de pasageri a depășit raza maximă de acțiune a rachetei acestui complex a fost declarat de către ministrul Apărării al Ucrainei, Olexander Kuzmuk, în cadrul sesiunii Consiliului Suprem din 10 octombrie 2001.
În plus, Institutul de Cercetare pentru Examinări Criminalistice din Kyiv atrage atenția asupra faptului că în cabina avionului de pasageri sau în jurul acesteia nu au fost găsite resturi asemănătoare cu resturi de rachete, iar partea rusă nu a furnizat date radar fiabile cu marcaje de rachete în apropierea avionului.
De asemenea, nu au fost găsite nici înregistratoare de zbor care ar fi putut clarifica circumstanțele prăbușirii. Faptul că nu au fost găsite urme de hexogen (acest tip de rachetă folosește un explozibil format din 80% hexogen și 20% TNT) pe elementele ucigașe infirmă în cele din urmă versiunea ucraineană privind rachetele de apărare aeriană.
Partea rusă a prezentat doar elemente cu urme de TNT. Concluziile Institutului de Cercetare pentru Examinări Criminalistice din Kyiv, furnizate Tribunalului Districtual Pechersky din Kyiv în timpul procesului dintre Sibir și Ministerul ucrainean al Apărării din 2007, infirmă complet versiunea rusă privind racheta de apărare antiaeriană ucraineană.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că prăbușirea a avut loc în zona de responsabilitate a Federației Ruse. Autoritățile ucrainene au închis spațiul aerian din jurisdicția lor pentru zboruri, ceea ce Rusia nu a făcut pe teritoriul său. Cel mai probabil, sistemul de apărare aeriană al Rusiei de pe coasta Mării Negre ar fi putut acționa asupra avionului Tu-154M ca un avion care a încălcat frontiera de stat a Rusiei.
FAKE 3: Ucraina este „pe deplin responsabilă” pentru victimele civile în bombardamentul din 24 ianuarie 2015 asupra orașului Mariupol de către forțele așa-numitei „DNR”. Iar armata ucraineană „și-a acoperit cu civilii”.
În realitate, vina pentru victimele civile aparține în întregime părții ruse. Anchetatorii internaționali Bellingcat și Serviciul de Securitate al Ucrainei au dovedit că bombardamentul din Mariupol din 24 ianuarie 2015 a fost efectuat de armata rusă. Vă reamintim că atunci au fost uciși 30 de civili și 118 răniți.
Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina (SMM) a stabilit că bombardarea cartierului de locuințe Vostochny a fost efectuată de pe teritoriul controlat de așa-numita republică populară Donețk. Pe baza unei analize a craterelor de obuze, experții misiunii au stabilit că rachete „Grad” au fost trase din direcția nord-est, în apropierea așezării Oktyabrskoye, iar rachete „Uragan” din direcția est, în apropierea așezării Zaichenko. Observatorii Human Rights Watch au concluzionat, de asemenea, că Mariupol a fost bombardat de către militanți ai așa-numitei „DNR” controlați de Rusia.
La 7 mai 2018, Serviciul de Securitate al Ucrainei a publicat materiale de investigație care dovedesc implicarea directă a armatei ruse în bombardarea cartierului Vostochny din Mariupol.
„De pe teritoriul Rusiei, operațiunea a fost condusă de generalul-maior Stepan Iaroshchuk, șeful trupelor de rachete și artilerie din Districtul militar de Sud al Forțelor Armate Ruse. În Donețkul ocupat temporar, bombardamentele au fost conduse de colonelul Țapliuk Alexandr, cu pseudonimul „Goreț”. Locotenent-colonelul Vlasov Maxim, pseudonimul „Yugra”, a coordonat acțiunile batalioanelor de avioane rusești”.
Anchetatorii SBU au stabilit implicarea directă în bombardarea unităților Brigăzii 200 de pușcași motorizați independenți Pechenga și a Diviziei 2 de pușcași motorizați Taman a Gărzii (fosta Brigadă 5 de pușcași motorizați independenți Taman a Gărzii).
„Datorită muncii minuțioase depuse, a fost posibilă înregistrarea și documentarea minut cu minut a trecerii frontierei ruso-ucrainene de către unitățile rusești și a traseului către pozițiile teroriste de unde a fost bombardat Mariupol„, a declarat șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasyl Hrytsak.
Aceste informații sunt confirmate de o anchetă independentă a grupului de cercetare Bellingcat. Potrivit datelor acestora, nouă ofițeri ruși au fost implicați direct în bombardamente, inclusiv un general, doi colonei și trei locotenent-colonei. În plus, alți doi generali ruși au fost implicați indirect în bombardament: au participat la selecția și numirea specialiștilor ruși în artilerie în posturi de conducere în cadrul forțelor hibride rusești din estul Ucrainei. Principalele figuri sunt generalul-maior Stepan Iaroshchuk și generalul-maior Dmitri Klimenko din cadrul Forțelor Armate Ruse.
Analiștii Bellingcat au mai stabilit că, cu o zi înainte de bombardarea orașului Mariupol, două baterii de sisteme de rachete cu lansare multiplă au fost transferate din Rusia în Ucraina și au fost desfășurate în apropierea satului Bezymyannoye în dimineața zilei de 24 ianuarie 2015. După bombardarea Mariupolului și a zonei înconjurătoare, lansatoarele multiple de rachete au fost returnate înapoi în Rusia.
Trebuie remarcat faptul că așa-numita „RPD”, condusă de armata rusă, a folosit arme fără discriminare pentru a bombarda periferia orașului, ceea ce a dus la un inevitabil masacru de civili. Reamintim că dreptul umanitar interzice utilizarea armelor fără discriminare atunci când acestea ar putea lovi sau afecta ținte legitime și civili fără distincție.
FAKE 4: Autobuzul de lângă Volnovakha a fost „lovit ca urmare a unui foc prietenesc” între militarii ucraineni. Și doar Ucraina este „responsabilă” pentru bombardarea autobuzului – se presupune că a creat în mod artificial cozi la punctul de control și a pus capcane în jurul acestuia
În ciuda numeroaselor fapte care dovedesc bombardarea unui autobuz de pasageri Donetsk-Zlatoustovka la un punct de control din apropierea orașului Volnovakha la 13 ianuarie 2015 de către forțele celui de-al 5-lea OSBr „Oplot” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”, partea rusă persistă să demonstreze contrariul.
O anchetă a Misiunii speciale de monitorizare a OSCE a arătat că tragedia a fost cauzată de tiruri de rachete din direcția nord-nord-est.
Screenshot – osce.org
La rândul lor, experții Human Rights Watch, care au vizitat și ei locul evenimentului, au concluzionat că bombardamentul a provenit de la un sistem de rachete „Grad” cu lansare multiplă din nord-est, adică din teritoriile controlate de forțele de ocupație rusești reprezentate de așa-numita „DNR”.
Screenshot – hrw.org
De asemenea, organizația a subliniat că conturile de socializare asociate cu așa-numita „DNR” au susținut imediat după atac că forțele lor au efectuat un atac de succes împotriva punctului de control ucrainean. Cu toate acestea, aceste publicații au fost ulterior șterse sau modificate.
O anchetă a Serviciului de Securitate al Ucrainei a identificat persoanele care au comis bombardamentul. Aceștia sunt divizionul de artilerie al brigăzii a 5-a de pușcași motorizați „Oplot”, sub comanda colonelului rus Anatoliy Sinelnikov, iar conducătorul direct al bombardamentului – comandantul diviziei de rachete „Hell’s Angels”, Shpakov Y.M.
Afirmația reprezentantului rus la Curtea Internațională de Justiție potrivit căreia Ucraina ar fi „creat în mod artificial cozi la punctul de control” și ar fi „minat totul în jur” sunt, de asemenea, minciuni flagrante.
Punctul de control de lângă Volnovakha a fost principalul baraj rutier între Donețk și Mariupol. Nu era o instalație militară, așa cum susține partea rusă – prin acest punct de control se deplasa doar transportul civil, așa cum se știa în așa-numita „DNR”.
Acest punct de control era într-adevăr frecvent aglomerat. Adevărul este că, în conformitate cu legislația ucraineană, punctul de control verifica documentele persoanelor care veneau de pe teritoriul necontrolat, inspecta vehiculul și încărcătura (mărfurile), după o decizie pozitivă privind admiterea persoanelor, a vehiculului și a încărcăturii (mărfurilor), se emitea o fișă de control pentru vehicul, iar vehiculul era dirijat în continuare prin coridorul rutier; atunci când se îndrepta spre teritoriul necontrolat, datele din fișa de control erau verificate în raport cu datele reale privind persoanele și transportatorii care soseau. Cu toate acestea, în ziua bombardamentului, 13 ianuarie, nu existau cozi mari la acest punct de control – după cum reiese din imaginile filmate cu camera web de la blocul rutier. Înregistrarea video arată vehicule civile care trec prin punctul de control și câteva mașini care stau în picioare lângă intrare.
Imediat după atac, propaganda rusă a răspândit informații false conform cărora autobuzul ar fi putut fi lovit de fragmente de la o mină amplasată în apropierea barajului rutier. Cu toate acestea, versiunea aceasta a fost complet dezmințită.
Experții Human Rights Watch, după ce au analizat natura pagubelor provocate autobuzului, au ajuns la concluzia că acestea corespund unui atac cu o rachetă „Grad” cu focos de fragmentare cu explozie mare.
Militarii ucraineni de la barajul rutier au declarat pentru Human Rights Watch că nu existau mine anti-personale în apropierea barajului rutier, cu excepția rachetelor de semnalizare, și că au fost amplasate semne de-a lungul drumului pentru a împiedica oamenii să alerge pe câmp.
Reamintim că atacul a ucis 12 persoane și a rănit alte 18.
FAKE 5: După „referendumul” din Crimeea, Rusia „a construit școli noi pentru tătarii din Crimeea și ucraineni”
O altă minciună cinică a rușilor în timpul audierilor publice pe fond a fost afirmația potrivit căreia Rusia ar fi construit și modernizat școli pentru tătarii crimeeni și ucraineni în Crimeea ocupată. Articolul 10 din așa-numita „constituție a Republicii Crimeea”, adoptată în peninsulă după anexarea acesteia, acordă statutul de limbă de stat limbilor tătară crimeeană, ucraineană și rusă.
Cu toate acestea, în realitate, autoritățile ruse de ocupație duc o politică sistematică de asimilare a popoarelor indigene din peninsulă.
Potrivit lui Eskender Bariev, șeful Centrului de Resurse pentru Tătarii din Crimeea și șeful Departamentului de Afaceri Juridice și Externe al Mejlisului Poporului Tătar din Crimeea, înainte de ocupație, în Crimeea existau 15 școli și 384 de clase cu limba de predare tătară crimeeană. În 2021, au rămas 119 astfel de clase.
În prezent, în peninsula ocupată nu există școli cu predare în limba tătară crimeeană în care toate materiile să fie predate în limba tătară crimeeană. În septembrie 2021, vicepreședintele Mejlisului poporului tătar din Crimeea, Ilmi Umerov, a declarat pentru Crimean News într-un comentariu că, deși autoritățile de ocupație susțin că există șapte școli naționale, de fapt, potrivit lui Umerov, nu mai există niciuna – „deoarece educația se desfășoară în limba rusă, în timp ce limba tătară din Crimeea este studiată ca disciplină”.
În ceea ce privește studiul limbii ucrainene, situația este și mai gravă. Începând cu 2021, doar 214 copii, adică doar 0,1% din totalul elevilor, studiază limba ucraineană în școlile din Crimeea ocupată. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit datelor rusești, în Crimeea trăiesc 344.515 (15,68%) etnici ucraineni.
Evhen Iaroshenko, analist în cadrul organizației CrimeanSOS, a declarat pentru canalul de televiziune Dom TV că, de-a lungul anilor de ocupație, numărul de elevi care învață în limba ucraineană a scăzut de 60 de ori.
În 2017, Curtea Internațională de Justiție a ordonat Rusiei să asigure accesul la educație în limba ucraineană, dar autoritățile de ocupație nu au pus niciodată în aplicare decizia.
Următoarea etapă a instanței va fi anunțarea verdictului, care se pare că va avea loc în 2024.
Verdictul Curții Internaționale de Justiție a ONU este obligatoriu.
Ambasadorul general al Ministerului ucrainean de Externe, Anton Korinevici, remarcă faptul că, deși acest caz se referă la încălcări comise în 2014-2015, Ucraina dispune de mult mai multe instrumente – cum ar fi cazul de genocid împotriva poporului ucrainean, mandatul de arestare al CPI împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a ombudsmanului său și, în viitor, un tribunal internațional pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei – pentru a se asigura că niciun episod de nerespectare a dreptului internațional de către Rusia nu este lăsat neatins.
