Pe pagina grupului „URSS, să vezi şi să nu crezi. Nostalgie/URSS”, pe 23 septembrie a fost publicată o fotografie de arhivă a unor persoane cu semne distinctive naziste pe uniforma militară. În textul care însoţeşte fotografia se afirmă că aceştia sunt tătari din Crimeea, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au luptat de partea Germaniei. Până la 25 septembrie, această postare a fost difuzată de aproape 300 de utilizatori.

Screenshot de pe pagina URSS, să vezi şi să nu crezi. Nostalgie/URSS de pe Facebook
Screenshot de pe pagina URSS, să vezi şi să nu crezi. Nostalgie/URSS de pe Facebook

Traducere:

Textul de sub fotografie:
Tătarii din Crimeea au aderat la UE încă la mijlocul secolului trecut

Textul din dreapta fotografiei:
CÂTE CEVA DIN ISTORIA DESPRE „CAVALERII” DIN CRIMEEA
În timpul ocupaţiei germane, micul popor al tătarilor din Crimeea a pus la dispoziţia lui Hitler peste 20 de mii de ostaşi: batalioane, poliţai, detaşamente de represalii… Numărul tătarilor din Crimeea (pe cap de locuitor) care au jurat credinţă lui Hitler este un record al celui de-al Doilea Război Mondial. Este o certitudine.
După ce Armata Sovietică a eliberat Crimeea, în aprilie 1944, o bună parte a tătarilor care luptau de partea Germaniei au rămas în peninsulă pentru lupta de partizani…

Această informaţie a apărut pe un site rusesc procomunist. De menţionat că fotografia care îi discreditează pe tătarii din Crimeea este răspândită demult în Internet pe diferite bloguri, forumuri, reţele de socializare, portaluri ruseşti, etc.

Screenshot de pe site-ul communist.ru
Screenshot de pe site-ul communist.ru

Traducerea textului de pe fotografie:

Tătarii din Crimeea au aderat la UE încă la mijlocul secolului trecut

Screenshot de pe site-ul omsk.com
Screenshot de pe site-ul omsk.com

Traducerea textului de pe fotografie:

Tătarii din Crimeea au aderat la UE încă la mijlocul secolului trecut

Screenshot de pe site-ul rusi-portal.rf
Screenshot de pe site-ul rusi-portal.rf

Traducere ştirii de pe site-ul rusi-portal.rf:

Tătarii din Crimeea au aderat la UE încă la mijlocul secolului trecut

În conformitate cu hotărârea Comitetului de Stat pentru Apărare, în RSS Uzbekă au fost strămutate puţin peste 180 de mii de persoane (Mapă specială. Comunicatul nr. 495/B din 20 mai 1944).
În document se subliniază că în cadrul operaţiunii au fost ridicate 49 aruncătoare de mine, 622 mitraliere, 724 puşti de asalt, 9888 arme, 326.887 cartuşe.

Jurnalistul rus Alexei Kovaliov a scris pe pagina sa de pe Facebook că în imagine apar nu tătarii din Crimeea, ci „combatanţii diviziei montane SS «Handžar» (prima divizie croată) – musulmani bosniaci”.

Într-adevăr, această fotografie este folosită în Wikipedia în articolul despre divizia croată, fiind însoţită de textul: Voluntarii musulmani bosniaci ai diviziei montane SS nr. 13 «Handžar». Aceeaşi fotografie apare pe site-ul sârb despre musulmanii care au luptat în cadrul diviziilor SS.

Screenshot de pe Wikipedia
Screenshot de pe Wikipedia

Traducere:

Voluntarii musulmani bosniaci ai diviziei montane SS nr. 13 „Handžar”

Screenshot de pe site-ul  pogledi.rs
Screenshot de pe site-ul pogledi.rs

Traducere:

SS-iştii musulmani