Fals: Experții internaționali au recunoscut vina Kievului în prăbușirea avionului lângă Donețk

Presa rusă și alte publicații au anunțat, cu referire la Vladimir Kornilov, că experții ar fi recunoscut vina Kievului în prăbușirea avionului malaezian în anul 2014. Astfel, Ukraina.ru scrie: „Deputatul olandez Pieter Omtzigt de facto a anunțat că experții internaționali au recunoscut vina Kievului în prăbușirea avionului malaezian lângă Donețk, fapt trecut cu vederea de mass-media”.

nid1
Screenshot de pe site-ul Ukraina.ru

Traducere:

Un deputat olandez a scos la iveală informații incomode despre prăbușirea MH 17

Deputatul olandez Pieter Omtzigt de facto a anunțat că experții internaționali au recunoscut vina Kievului în prăbușirea avionului malaezian lângă Donețk, fapt trecut cu vederea de mass-media.
Directorul Centrului de Cercetări Eurasiatice, Vladimir Kornilov, atrage atenția asupra publicației deputatului olandez Pieter Omtzigt de pe microblogul său de pe Twitter, pe care a postat-o în timpul discursului șefului comisiei speciale a CTIVD din Parlamentul Olandei.

În continuare, mass-media fac trimitere la postarea lui Kornilov de pe Facebook, în care acesta se referă la publicația deputatului olandez de pe Twitter.

nid2 nid3

Traducere:

Vladimir Kornilov
Foarte interesant! Priviți ce postare curioasă a fost trecută cu vederea de presa noastră! Deputatul în Parlamentul Olandei Pieter Omtzigt a scris pe Twitter direct din sala în care aveau loc audieri pe marginea anchetei cu privire la „Boeing”-ul doborât în Donbas următoarea informație: „CTIVD (supervizor al serviciilor secrete) confirmă că potrivit serviciilor secrete, doar Ucraina dispunea de sisteme funcționale „BUK” în Ucraina de Est, pe 17 iulie!!!
Descifrez: pe 22 ianuarie, în Parlamentul Olandei a fost audiat șeful CTIVD (comisie specială care supraveghează activitatea serviciilor speciale și problemele de apărare), Harm Brouwer. Potrivit lui Omtzigt, deputaților olandezi le-au fost prezentate datele acestei comisii potrivit cărora, în ziua nimicirii „Boeing”-ului (17 iulie), în Donbas erau funcționale doar sistemele „BUK” din dotarea forțelor armate ale Ucrainei. Curios, nu? Numai că această informație nu a fost prea mediatizată, având în vedere că au trecut deja aproape trei săptămâni de la publicarea ei pe Twitter.

În materialul respectiv se menționează următoarele: „CTIVD confirmă că, potrivit informațiilor serviciilor speciale, toate sistemele „BUK” funcționale din est aparțineau Ucrainei – „CTIVD (toezichthouder geheime diensten) bevestigt: volgens diensten had alleen Oekraine operationele BUK systemen in Oost Oekraine 17/7”.
Acest aliniat din raportul prezentat Parlamentului Olandei pe 22 ianuarie este rupt din context și presa rusă a concluzionat că „experții ar fi recunoscut vina Kievului”.

nid4

 

În realitate, Omtzigt a prezentat ulterior link-ul la acest raport pe microblogul său de pe Twitter. Referitor la sistemele „BUK” în raport se menționează următoarele: „De AIVD had geen informatie die erop wees dat de separatisten voor de crash van MH17 de beschikking hadden over een operationeel krachtig luchtafweersysteem, bijvoorbeeld een Buk­systeem, ook wel SA­11 genoemd” – „AVID (serviciul de securitate) nu dispunea de informații care ar indica că separatiștii ar avea în dotare sisteme operative puternice antiaeriene, de exemplu „BUK” (numite și SA11), până la prăbușirea MH17”.

Aceasta înseamnă că serviciile olandeze nu aveau informații despre prezența acestor sisteme și în niciun caz nu este o acuzare la adresa Ucrainei.

Pieter Omtzigt a reacționat astăzi la aceste publicații din presă, scriind pe Twitter următoarele: „Unele publicații ruse se pare că astăzi cred că Ucraina dispunea de sisteme „BUK” în raioanele rebele pe care le deținea la 17 iulie 2014. Este pur și simplu imposibil”. – „Some Russian media today seem to think that Ukraine had BUK systems in rebel held areas on July 17th 2014. That must be impossible”.

nid8

Această informație falsă a fost preluată de Golos Pravdy, Pravda.ru, Russkaia vesna ș.a.

nid5
Screenshot de pe site-ul Pravda.ru

Traducere:

Mass-media: Șeful serviciilor secrete olandeze a acuzat Ucraina de nimicirea avionului „Boeing-777”

Politologul ucrainean Vladimir Kornilov a descoperit pe Twitter o postare destul de interesantă, publicată de parlamentarul olandez Pieter Omtzigt.

Depurtatul a acuzat în postarea sa Ucraina de nimicirea „Boeing”-ului malaezian în anul 2014.
„CTIVD (supervizor al serviciilor secrete) confirmă că potrivit serviciilor secrete, doar Ucraina dispunea de sisteme funcționale „BUK” în Ucraina de Est, pe 17 iulie”, se menționează în postarea deputatului olandez.
Deputatul a făcut această postare pe Twitter direct din sala în care aveau loc audieri pe marginea anchetei cu privire la prăbușirea avionului.

nid6
Screenshot de pe site-ul Golos Pravdy

Traducere:

Olanda, despre „Boeing”-ul doborât deasupra Donbasului: Doar Ucraina avea sisteme „BUK” funcționale pe 17 iulie 2014

Conform informației prezentate anterior de jurnaliștii de la „Golos Pravdy”, în Parlamentul Olandei au avut loc audieri pe marginea anchetei cu privire la „Boeing”-ul doborât în Donbas. În cadrul audierilor, a vorbit șeful CTIVD (comisie specială care supraveghează activitatea serviciilor speciale și problemele de apărare), Harm Brouwer.

nid7
Screenshot de pe site-ul Russkaia Vesna


Traducere:

Politologul și istoricul Vladimir Kornilov atrage atenția asupra unei publicații curioase a deputatului olandez Pieter Omtzigt, pe care acesta a postat-o în timpul discursului șefului comisiei speciale a CTIVD, Harm Brouwer, din Parlamentul Olandei.
„Foarte interesant! Priviți ce postare curioasă a fost trecută cu vederea de presa noastră! Deputatul în Parlamentul Olandei Pieter Omtzigt a scris pe Twitter direct din sala în care aveau loc audieri pe marginea anchetei cu privire la „Boeing”-ul doborât în Donbas următoarea informație: „CTIVD (supervizor al serviciilor secrete) confirmă că potrivit serviciilor secrete, doar Ucraina dispunea de sisteme funcționale „BUK” în Ucraina de Est, pe 17 iulie!!!”, scrie politologul pe pagina sa de pe Facebook.
„Descifrez: pe 22 ianuarie, în Parlamentul Olandei a fost audiat șeful CTIVD (comisie specială care supraveghează activitatea serviciilor speciale și problemele de apărare), Harm Brouwer. Potrivit lui Omtzigt, deputaților olandezi le-au fost prezentate datele acestei comisii potrivit cărora, în ziua nimicirii „Boeing”-ului (17 iulie), în Donbas erau funcționale doar sistemele „BUK” din dotarea forțelor armate ale Ucrainei”, explică autorul.

Amintim că anterior Vladimir Kornilov deja a denaturat intenționat informații cu privire la ancheta pe cazul „Boeing„ din Olanda.

Traducerea acestui articol în limba română a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
Traducerea a fost asigurată de Asociaţia Presei Independente (API) din Republica Moldova.