Portalul Ukraina.ru a publicat un material cu titlu manipulator că purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării pentru problemele Operațiunii Antiteroriste, Andrei Lîsenko, ar invita combatanți din așa-numitele „Republică Populară Donețk” și „Republică Populară Lugansk” să completeze rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Aceeași informație a fost difuzată de Vesti DNR.

Screenshot de pe site-ul Ukraina.ru
Screenshot de pe site-ul Ukraina.ru

Traducere:
Ministerul Apărării al Ucrainei invită la serviciu combatanți din RPD și RPL

Screenshot de pe site-ul Informburo.dn.ua
Screenshot de pe site-ul Informburo.dn.ua

Traducere:
Ministerul Apărării al Ucrainei invită la serviciu combatanți din RPD și RPL
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării pentru problemele Operațiunii Antiteroriste, Andrei Lîsenko, propune să fie introdus un program de recrutare de partea ucraineană a combatanților din RPD și RPL.
Informația respectivă a fost publicată pe pagina oficialului de pe Facebook.
Esența programului constă în aceea că militarul care a adus cu el un mijloc de tehnică militară (tanc, blindat, instalație de artilerie) obține în instanța de judecată dreptul la reducere a termenului de detenție sau la scutirea de pedeapsă, primind și un premiu bănesc.

Portalul Rosbalt în genere a publicat un material în care combatanților li se propune să „se predea împreună cu tancurile și mașinile blindate”.

Screenshot de pe site-ul Rosbalt.ru
Screenshot de pe site-ul Rosbalt.ru

Traducere:
Ministerul Apărării al Ucrainei le propune combatanților să câștige bani, predându-se „împreună cu tancurile și blindatele”

În realitate, ideea propusă de Lîsenko „Câștigă, păstrându-ți viața” are un alt sens. În postarea lui de pe Facebook se menționează că „combatantul care a adus cu el un mijloc de tehnică militară (tanc, blindat, instalație de artilerie) poate obține în instanța de judecată dreptul la reducerea termenului de detenție sau la scutirea de pedeapsă, primind și un premiu bănesc, la fel ca militarii noștri, pentru neutralizarea tehnicii inamicului”. Nu este vorba despre niciun fel de „recrutare” a combatanților „RPD” și „RPL”.

„Astfel, combatantul își păstrează viața, câștigă o sumă bună pentru trai și păstrează viața băieților noștri care ar fi putut avea de suferit din cauza acestei tehnici. Totodată, inamicul pierde un mijloc de tehnică de luptă și un specialist, iar în dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei este trecută aproape gratis o unitate de tehnică aptă de luptă. Șase avantaje dintr-o dată!”, a enumerat plusurile acestui program pentru partea ucraineană Andrei Lîsenko.

Screenshotul postării lui Andrei Lîsenko de pe Facebook
Screenshotul postării lui Andrei Lîsenko de pe Facebook

În opinia lui Lîsenko, aceasta va grăbi încheierea conflictului și va economisi mijloace importante. Reprezentantul Ministerului Apărării a amintit și despre Programul „Ești așteptat acasă”, implementat de Forțele Armate ale Ucrainei. Potrivit acestui program, combatanții care vor renunța la confruntare armată și nu au comis crime grave pot fi achitați în instanța de judecată și pot reveni la familiile lor.

 Traducerea acestui articol a fost asigurată de Asociaţia Presei Independente (API) din Republica Moldova în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!