Sursa: Victoria Ponomareva, pentru The Insider
RIA „Știri” scrie că într-un manual lituanian de istorie pentru clasa a X-a, rebelii lituanieni, participanți la Revolta din iunie 1941, sunt numiți eroi, iar legătura lor cu Germania hitleristă și retorica antisemită sunt ignorate. În articolul intitulat „Un manual școlar din Lituania îi eroizează pe colaboratorii lui Hitler”, se menționează:
„Autorii manualului școlar lituanian de istorie îi prezintă drept eroi pe sabotorii din rândul localnicilor care au luptat de partea Germaniei fasciste, a aflat corespondentul RIA „Novosti”, după ce a analizat manualul pentru clasa a X-a.
Potrivit autorilor publicației, în 1941, sabotorii lui Hitler, dintre localnici, s-ar fi revoltat împotriva „ocupației” URSS. Colaboratorii naziștilor sunt numiți în manual activiști și rebeli. „Ambasadorul Lituaniei în Germania, Kazis Škirpa, a înființat Frontul Activistilor Lituanieni, iar această organizație a început să pregătească revolta. Odată cu izbucnirea războiului, a început și revolta”, se afirmă în textul manualului.
În publicație se povestește și despre modul în care sabotorii lui Hitler, proveniți din rândul locuitorilor din țările baltice, au lansat atacuri împotriva Armatei Roșii, au capturat închisori, au eliberat deținuți și au organizat pogromuri împotriva evreilor.
Este vorba despre un manual pentru clasa a X-a, sub redacția lui Mindaugas Tamašaitis (editura Baltos lankos Klett, programa din 2022). În capitolul intitulat Antrasis pasaulinis karas: žmogiškumo išbandymas („Al Doilea Război Mondial: o încercare a umanității”) se prezintă evenimentele din 1941 — prima ocupație și sovietizarea Lituaniei, acțiunile militare de pe Frontul de Est și din Oceanul Pacific în perioada 1941–1943, precum și despre activitatea fostului ambasador al Lituaniei în Germania, Kazis Škirpa, liderul organizației clandestine a „lafiștilor” — membri ai Frontului Activistilor Lituanieni (Lietuvių aktyvistų frontas, LAF).
Autorul manualului descrie activitatea membrilor mișcării de rezistență, bazându-se pe fapte istorice reale și fără a nega nici lupta membrilor „Lafov” pentru independența Lituaniei, nici legăturile acestora cu germanii.
Cu toate acestea, RIA, indignându-se de faptul că aderarea Lituaniei la URSS este prezentată în manual ca o „ocupație”, ignoră în mod evident un fapt istoric real: la 14 iunie 1940, URSS a prezentat Lituaniei un ultimatum, acuzând guvernul țării de încălcarea gravă a Tratatului de ajutor reciproc, semnat sub presiunea Moscovei în toamna anului 1939, — la scurt timp după Pactul Molotov-Ribbentrop. În urma ultimatumului, în Lituania (și, ulterior, în Letonia și Estonia) au fost introduse contingente suplimentare de trupe sovietice.
În consecință, noile guverne formate sub amenințarea armei au convocat alegeri parlamentare anticipate, iar noile parlamente au proclamat rapid înființarea republicilor sovietice, care au fost admise în URSS încă de la începutul lunii august. Sovietizarea brutală s-a tradus pentru Lituania (și pentru țările baltice în ansamblu) printr-o serie de deportări în masă ale reprezentanților intelectualității, clerului, politicienilor, militari și țărani înstăriți — cu o săptămână înainte de invazia germană, aproximativ 18 mii de persoane au fost evacuate din Lituania.
„În vara anului 1940, Uniunea Sovietică a ocupat și a anexat Lituania și a început să impună transformări în țară prin metode dure. Acest lucru a stârnit o indignare imensă a poporului lituanian față de puterea sovietică. Ura s-a intensificat și mai mult după prima deportare în masă a locuitorilor Lituaniei, din 14 iunie 1941”, se menționează în manual.
Tocmai în acest context, Kazis Škirpa, ambasadorul Lituaniei independente în Germania, a înființat la Berlin „Frontul Lituanian al Activistilor” — o organizație antisovietică clandestină. Scopul lui Škirpa era acela de a uni forțele dispersate din interiorul Lituaniei și din străinătate, pentru a declanșa o revoltă armată împotriva puterii sovietice, odată cu izbucnirea războiului dintre Germania și URSS:
„Liderii din Berlin elaborau planuri și transmiteau, prin intermediul unor curieri, instrucțiuni în care se discutau posibilitățile de restabilire a statalității lituaniene, precum și obiectivele și scenariul revoltei planificate pentru începutul războiului dintre Germania și Uniunea Sovietică”.
Iar pe 22 iunie 1941, odată cu primele atacuri ale Germaniei asupra aerodromurilor sovietice, membrii LAF au început să captureze obiective strategice, stații radio, poduri și depozite de arme, acționând împotriva Armatei Roșii care se retrăgea:
„Încă din seara aceleiași zile, la Kaunas a izbucnit o revoltă, al cărei scop era eliberarea țării de sub ocupația sovietică și restabilirea independenței Lituaniei. Revoluționarii din Kaunas au ocupat stația de radio, au organizat paza acesteia și au început să se pregătească pentru transmisiunile radio.
Revolta din capitală a durat trei zile, iar în provincie rezistența s-a prelungit aproximativ o săptămână. Conform celor mai recente date, în timpul revoltei au murit aproximativ 600 de persoane, iar numărul participanților la aceasta în întreaga Lituanie s-a situat între 16.000 și 20.000 de persoane.
Astfel, manualul subliniază caracterul patriotic și eliberator al acestor evenimente, ca parte a rezistenței antisovietice, iar LAF este prezentată ca forță coordonatoare în lupta pentru independență în timpul războiului dintre cele două regimuri totalitare. În același timp, autorul nu neagă legătura membrilor organizației lui Șkirpa cu Germania hitleristă: membrii mișcării de rezistență și-au început activitatea la Berlin și l-au considerat pe Hitler un aliat tactic temporar în lupta împotriva lui Stalin; mai precis, au încercat să profite de atacul Germaniei asupra URSS pentru a restabili independența Lituaniei.
Însă naziștii aveau alte planuri. Germania nu l-a lăsat pe Șkirpa să intre în Lituania, atunci când a fost chemat să facă parte din Guvernul Provizoriu organizat de insurgenți. Acesta a restabilit aplicarea legilor Lituaniei independente, dar nu a durat mult — Lituania a fost ocupată de Germania. În manual se spune:
„Orice speranță privind restabilirea suveranității țărilor baltice a fost spulberată: aici se intenționa crearea unei regiuni aflate sub controlul germanilor. Se preconiza împărțirea locuitorilor în grupuri rasiale, în funcție de gradul lor de „germanizare”.”
Iar în 1944, autoritățile naziste l-au arestat pe Șkirpa, care a rămas până la sfârșitul războiului într-un lagăr pentru prizonieri politici din Bad Godesberg. După eliberare, Șkirpa a plecat în Irlanda, iar apoi în Statele Unite.
Manualul conține și un paragraf intitulat „Holocaustul în Europa ocupată de naziști” (Holokaustas în Europa ocupată de naziști), în care sunt descrise în detaliu cauzele exterminării în masă a populației evreiești, sunt prezentate date statistice pe țări și o hartă a lagărelor de exterminare.
„Dintre cele trei țări baltice, în Lituania ocupată de Germania au fost exterminați cei mai mulți evrei. Majoritatea evreilor au fost exterminați în apropierea locuințelor lor. În Lituania au fost exterminați și evreii aduși din alte state europene: Germania, Austria, Franța, Cehoslovacia”, se menționează în paragraful respectiv.
Este oarecum ciudat să descrii statisticile privind victimele și ororile Holocaustului și, în același timp, să-i eroizezi pe „colaboratorii naziștilor”. În plus, la sfârșitul paragrafului, autorul prezintă documente pentru analiză. Într-unul dintre textele citate (Jonas Pärsti, „Zeii propagandei. O sută de ani de control asupra minții”, Vilnius, 2020) se spune:
„Germanii au fost ajutați în exterminarea evreilor de bărbați și femei din cele mai diverse țări ale Europei. În Polonia, complici au fost nu numai localnicii, ci și prizonieri de război din rândul rușilor și ucrainienilor <...>; lituanienii, românii, croații, francezii și alți cetățeni europeni au participat, într-un fel sau altul, la arestări, deportări și execuții <...>”.
Cu alte cuvinte, autorul nu neagă faptul că printre localnici se aflau și cei care nu numai că au luptat pentru independența Lituaniei față de ocupația sovietică sau de cea nazistă, ci au și contribuit la Holocaustul din Lituania. Este adevărat că manualul nu menționează nimic despre antisemitismul lui Șkirpa însuși; între timp, acesta, probabil pentru a-și demonstra loialitatea față de Germania nazistă, afirma că obiectivele sale erau independența și o Lituanie fără evrei. Șkirpa nu a îndemnat la genocid, ci a propus expulzarea evreilor din țară. Însă manualul nu îl numește erou, ci doar relatează în mod imparțial și foarte succint, literalmente în două paragrafe, despre rolul său în revolta împotriva ocupației sovietice.
Sursa: Victoria Ponomareva, pentru The Insider
