Conflictul cu „diversioniștii ucraineni” și „focurile de armă” pe teritoriul temporar ocupat al Crimeii, este departe de a se fi încheiat. Partea rusă a declarat că ar fi dejucat un atentat terorist în Crimeea, capturând un grup de diversioniști ucraineni. Potrivit rușilor, „diversioniștii” au fost pregătiți de Kiev sau, mai exact, de Direcția principală spionaj a Ministerului Apărării al Ucrainei. Autoritățile ucrainene au respins acuzațiile, indicând că în realitate, „tentativa de atentat terorist” s-a dovedit a fi „un schimb de focuri dintre diferite subdiviziuni de forță ruse”.

Mass-media rusă au susținut în totalitate versiunea despre un posibil atentat terorist și diversiune din partea ucrainenilor. „FSB-ul a dejucat o diversiune în Crimeea, Kremlinul acuză Kievul de teroare”, „Tentativa de diversiune în Crimeea este calificată drept răzbunare pentru referendum”, „Un angajat al FSB-ului a murit în timpul reținerii teroriștilor care pregăteau o diversiune în Crimeea” și chiar „Va fi război sau nu” – astfel au prezentat situația jurnaliștii ruși. Uimește prin cinism redacția „Eho Moskvî”, care a decis să-și întrebe publicul dacă „după tentativa de atentat terorist în Crimeea, Rusia ar trebui să atace Ucraina”. Totodată, Ucraina a fost calificată drept „complice direct al terorismului”, care prin acțiunile sale și-a arătat „adevărata față”. Nu s-a uitat nici despre „Departamentul de Stat al SUA, care stă în spatele acestor acțiuni”.

 

Screenshot de pe site-ul ria.ru

Screenshot de pe site-ul ria.ru

Traducere:

FSB-ul a dejucat o diversiune în Crimeea, Kremlinul acuză Kievul de trecere la teroare

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat, miercuri, că în Crimeea au fost dejucate atentate teroriste planificate de serviciul de spionaj al Ucrainei pentru destabilizarea situației. De asemenea, au fost contracarate încercările de a introduce diversioniști pe teritoriul republicii. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat aceste încercări drept „un joc foarte pericilos”, acuzând Kievul că a trecut la practica terorii.

Screenshot de pe site-ul rt.com

Screenshot de pe site-ul rt.com


Traducere:

Un angajat al FSB-ului a murit în timpul reținerii teroriștilor care pregăteau o diversiune în Crimeea

Un angajat al FSB-ului a murit în timpul reținerii teroriștilor care pregăteau o diversiune în Crimeea la comanda Direcției principale spionaj a Ministerului Apărării al Ucrainei. Informația a fost comunicată de surse din cadrul Serviciului Federal de Securitate.

Screenshot de pe site-ul echo.msk.ru

Screenshot de pe site-ul echo.msk.ru

Traducere:

După tentativa de atentat terorist în Crimeea, Rusia ar trebui să atace Ucraina?

Da
Nu
Îmi este greu să răspund

Presa de propagandă a difuzat afirmația președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, care a declarat că autoritățile ucrainene „în loc să caute modalități de reglementare pașnică au trecut la practica terorii”.

Screenshot de pe site-ul rt.com

Screenshot de pe site-ul rt.com

Traducere:

Vladimir Putin despre tentativa de diversiuni în Crimeea: Ucraina a trecut la teroare

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comentat tentativa de atentate teroriste pe teritoriul Republicii Crimeea. Șeful statului a subliniat că astfel autoritățile ucrainene au trecut la practica terorii.

Per ansamblu, tonalitatea materialelor rusești coincide, însă în detalii apar interpretări diferite. De exemplu, opiniile mass-media diferă în ceea ce privește obiectele care urmau să devină ținta atacurilor teroriste. Unele instituții media indică că „diversioniștii planificau să ucidă turismul în Crimeea”, altele scriu că atentatele teroriste au fost îndreptate împotriva unor obiecte industriale. „Rossiskaia gazeta” a anunțat că „diversioniștii intenționau să arunce în aer traseul Simferopol – Ialta în timpul trecerii cortegiilor conducerii republicii și autorităților federale”.

Pentru a confirma versiunea potrivit căreia „diversioniștii ucraineni planificau o diversiune”, a fost prezentat un material video cu mărturiile pe care le-ar fi făcut un ucrainean reținut în timpul interogatoriului de la FSB-ul rus. De asemenea, a fost demonstrat un material video cu „munițiile diversioniștilor”, prezentat de operatorul postului „NTV” Alexandr Solovienko. Ziarul „Kommersant” a declarat că „majoritatea celor reținuți sunt locuitori ai Crimeei, iar unii dețineau pașapoarte rusești, veridicitatea cărora urmează să fie verificată”.

Screenshot de pe site-ul ria.ru

Screenshot de pe site-ul ria.ru

Traducere:

Presa a aflat că diversioniștii intenționau „să ucidă” turismul în Crimeea

Diversioniștii ucraineni reținuți în Crimeea au declarat că planificau nu atacuri asupra obiectelor industriale sau asupra conducerii peninsulei, ci o serie de mici explozii la stațiunile balneare, pentru a speria turiștii și a „ucide” această ramură, scrie „Kommersant” cu referire la surse proprii.

Screenshot de pe site-ul kommersant.ru

Screenshot de pe site-ul kommersant.ru

Traducere:

Urma diversionistă a dus spre Sivaș
În Crimeea au fost dejucate atentate teroriste

Ieri s-au agravat brusc relațiile dintre Rusia și Ucraina. Drept motiv a servit tentativa întreprinsă de două grupuri de diversioniști de a pătrunde în Crimeea, unde, potrivit FSB-ului, deja acționa o rețea întreagă de agenți care pregăteau acțiuni de răsunet. În timpul confruntărilor au murit doi ofițeri ruși, iar câțiva subalterni de-ai lor au fost răniți. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că autoritățile Ucrainei au trecut la practica terorii. El a promis că moartea militarilor nu va rămâne fără urmări, declarând că întrevederea în „format normand”, preconizată pentru luna septembrie în China, nu mai are sens.

Potrivit datelor FSB, în nordul Crimeii au avut loc două incidente armate cu participarea agenților Direcției principale spionaj a Ministerului Apărării al Ucrainei. Potrivit surselor publicației „Kommersant”, în noaptea spre 7 august, un grup din șapte persoane înarmate, îmbrăcate în haine de protecție de model sovietic, a fost transportată cu bărci gonflabile prin Golful Perekopsk și a debarcat în raionul Armenask. Grupul a reușit să treacă cu succes de posturile de grăniceri, însă la câțiva kilometri de litoral diversioniștii au fost observați de angajații brigăzii cu destinație specială „Vîmpel” din cadrul FSB, care erau implicați în apărarea unui segment complicat al hotarului. La fața locului erau prezenți doar trei angajați ai brigăzii „Vîmpel”, de aceea, înainte de a încerca să rețină infractorii, ei au chemat ajutoare – grănicerii. Până au ajuns grănicerii, angajații brigăzii „Vîmpel” s-au avântat într-un schimb de focuri cu diversioniștii. Un militar rus a fost ucis, la fel și doi diversioniști. Ceilalți cinci au fost blocați și capturați de vii.
Potrivit surselor publicației „Kommersant”, majoritatea celor reținuți sunt locuitori ai Crimeii, iar unii dețineau pașapoarte rusești, veridicitatea cărora urmează să fie verificată.

La rândul său, presa ucraineană a publicat dezmințirile autorităților de la Kiev, accentuând că nu există dovezi ale participării Ucrainei în diversiune.
În opinia jurnaliștilor ucraineni, Rusia desfășoară o nouă „operațiune hibrid pentru a justifica ocuparea Crimeii și agresiunea împotriva Ucrainei” și încearcă să „justifice strămutarea militarilor ruși”.

Screenshot de pe site-ul radiosvoboda.org

Screenshot de pe site-ul radiosvoboda.org

Screenshot de pe site-ul 24tv.ua

Screenshot de pe site-ul 24tv.ua

Screenshot de pe site-ul interfax.com.ua

Screenshot de pe site-ul interfax.com.ua

Traducere:

Declarația FSB-ului privind încercările „diversioniștilor ucraineni” de a pătrunde în Crimeea este o insinuare informațională

Conducătorul Subcomitetului pentru securitatea sistemelor informaționale de stat din cadrul Comitetului parlamentar pentru securitate națională și apărare, Irina Friz, califică drept insinuare informațională și provocare declarația FSB-ului rusesc privind „încercările grupurilor de diversioniști și spioni ale Forțelor Armate ale Ucrainei de a pătrunde în Crimeea”.
„Este absolut evident că aceasta este o provocare și o insinuare informațională”, a comentat miercuri, în Kiev, Irina Friz pentru Agenția „Interfax-Ukraina”.
Potrivit lui Friz, „conducerea militar-politică a Rusiei adoră exemplele istorice ale Germaniei fasciste și a deprins foarte bine teoria informațională a lui Goebbels, înregistrând succese în acest sens, în contextul războaielor informaționale”.
„De câteva zile urmărim cum ei (reprezentanții conducerii militar-politice a Rusiei – I.F.) «bagă în sperieți» Crimeea prin aceea că limitează capacitatea de trecere la punctele de control (la hotarul administrativ al Ucrainei cu Crimeea temporar ocupată – I.F.).

Ulterior, a apărut informația serviciului ucrainean de spionaj că „în Crimeea ocupată a avut loc o confruntare armată între militarii Forțelor Armate ale Rusiei și Serviciul de grăniceri al FSB-ului Rusiei (Serviciul de Securitate al Rusiei)”.

Screenshot de pe site-ul news.liga.net

Screenshot de pe site-ul news.liga.net

Traducere:

Serviciul de spionaj despre Crimeea: A avut loc un schimb de focuri între FSB și militarii ruși

Potrivit informației Serviciului de spionaj al Ucrainei, a avut loc un schimb de focuri între militarii și grănicerii ruși.
Șeful Direcției principale spionaj a Ministerului Apărării, Valeri Kondratiuk, a declarat că în Crimeea ocupată a avut loc o confruntare armată între militarii Forțelor Armate ale Rusiei și Serviciul de grăniceri al Serviciul de Securitate al Rusiei. Informația a fost comunicată de serviciuul de presă al președintelui Ucrainei.
„Potrivit informației de care dispunem, a avut loc un schimb de focuri între militarii Forțelor Armate ale Rusiei și Serviciul de grăniceri al Serviciul de Securitate al Rusiei”, a menționat Kondratiuk.
Șeful Serviciului de Stat de Grăniceri, Victor Nazarenko, a anunțat că pe parcursul ultimelor 24 de ore dinspre Armenaskul ocupat pe teritoriul Ucrainei au fost observate patru drone ale Federației Ruse.
Președintele țării agresoare Federația Rusă, Vladimir Putin, a calificat drept „alarmantă” informația despre „dejucarea activității diversioniștilor ucraineni în Crimeea”, acuzând Ucraina de „teroare”.

Mai multă informație este publicată pe diferite bloguri. Astfel, de scoaterea în vileag a incoerențelor s-a apucat bloggerul Alexei Minakov. De exemplu, analizând profilurile de pe rețelele de socializare ale „diversionistului” ucrainean reținut, Minakov indică că Evgheni Panov nu putea fi spion profesionist, deoarece în timpul efectuării serviciului militar în cadrul operațiunii antiteroristice era „un militar de rând al brigăzii motorizate nr. 23”, iar până la serviciul militar a fost șofer la Centrala Atomoelectrică din Zaporojie.

Screenshot de pe site-ul obozrevatel.com

Screenshot de pe site-ul obozrevatel.com

Traducere:

„Dejucarea atentatelor teroriste din Crimeea”: 3 incoerențe

Să acuzi grupările teroriste de pregătirea unor atentate teroriste este una, iar să faci același lucru în privința unor state este cu totul altceva, pentru că se poate ajunge la un conflict serios și chiar declararea războiului. Pentru asemenea acuzații este nevoie de dovezi incontestabile, însă Rusia își permite spectacole sub orice critică.

Incoerența 1. „Unul dintre organizatorii atentatelor teroriste dejucate este Panov Evgheni Alexandrovici, anul nașterii 1977, locuitor al regiunii Zaporojie, angajat al Direcției principale spionaj a Ministerului Apărării al Ucrainei”.

Este fals. În primul rând, niciun colaborator al Direcției principale spionaj nu a fost reținut în Crimeea, fapt confirmat de oficialitățile de la Kiev. Cu atât mai mult că nu există niciun fel de materiale video în care reținutul recunoaște că este angajat al Direcției principale spionaj. Din declarația FSB-ului rusesc nu este clar în baza la ce se afirmă că el este angajat al direcției principale spionaj.

Despre multiple incoerențe în reflectarea situației din Crimeea vorbește și jurnalistul din peninsulă Andrei Ianițki de la „Levîi bereg”: „însăși ideea unei diversiuni în Crimeea este absurdă, or, nu este clar, de ce diversioniștii trebuiau să pătrundă noaptea în Crimeea ocolind punctele de control, având în vedere că oricine poate ajunge pe peninsulă prin punctele de control la hotarul administrativ cu regiunea Herson sau prin teritoriul Rusiei”.

Screenshot de pe site-ul lb.ua

Screenshot de pe site-ul lb.ua

Traducere:

Ce știm despre „diversioniștii din Crimeea”

Ieri, 10 august, Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a trimis diversioniști și a încercat să organizeze atentate teroriste, iar Petro Poroșenko a calificat aceste acuzații ca fiind cinice și fără sens. Ce știm la moment despre „diversioniștii din Crimeea” și ce incoerențe sunt în declarațiile celor două părți?

Versiunea rusă
Trei zile rușii ba închideau, ba deschideau punctele de trecere la hotarul administrativ între Crimeea și regiunea Herson, fapt despre care am scris deja amănunțit. Abia ieri a fost făcută o declarație oficială pe site-ul FSB-ului.
Rușii au publicat, de asemenea, un material video în care vedem obiecte asemănătoare cu explozibilul și pe cetățeanul Ucrainei Evgheni Panov, în vârstă de 30 de ani, care este încătușat, iar pe față are vânătăi.
FSB-ul afirmă că în noaptea spre 7 august 2016 un grup de diversioniști a încercat să pătrundă în Crimeea, că aceștia erau susținuți de rețeaua de agenți ucraineni de pe peninsulă, inclusiv cetățeni cu pașapoarte rusești. O parte din membrii grupului a reușit să plece, altă parte a fost reținută și depune mărturii. În timpul descoperirii grupului, între părți a avut loc un schimb de focuri în care ar fi murit un angajat al FSB-ului. Deocamdată este cunoscut doar numele unui reținut. Este vorba de Evgheni Panov din orașul Energodar, regiunea Zaporojie.

Bloggerul și jurnalistul Denis Kazanski a calificat versiunea rusă a evenimentelor drept „aberație a unui schizofrenic”, pentru că „diversioniștii acționează astfel în filmele cu desene animate despre Scrooge McDuck, nu în viața reală”. Scriitorul și bloggerul Ian Valetov a analizat din punctul de vedere al unui scenarist ceea ce scrie presa rusă, concluzionând că „cine are nevoie de motiv, nu are nevoie de logică”.

Screenshot de pe account-ul @den.kazansky

Screenshot de pe account-ul @den.kazansky

Traducere:

Denis Kazanski

Nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat în Crimeea, însă versiunea rusă a evenimentelor amintește de o aberație a unui schizofrenic.
Presa rusă scrie astăzi că diversioniștii au pătruns în Crimeea cu bărci și explozibil, trăgând focuri de armă în grănicerii ruși pentru că doreau să organizeze în stațiunile balneare câteva explozii mici, pentru a comprimite sezonul estival. Să compromiți sezonul la mijlocul lunii august, cu două săptămâni înainte de închiderea lui… Ce mai vorbă, anume așa acționează diversioniștii.
Este clar și pentru o persoană civilă, care este departe de chestiunile de spionaj, că e o aberație. În timpurile noastre, când un obiect explozibil nu prea puternic poate fi fabricat acasă după o reţetă din Wikipedia din iod, amoniac și azotat de amoniu (vezi triiodură de azot, ANFO etc.), nu trebuie neapărat să îmbraci uniformă militară, să-ți umpli rucsacul cu trotil, să înșfaci mitraliera și cu focuri de armă să pătrunzi prin posturile de grăniceri. Unui specialist îi este suficient să vină în Crimeea în calitate de turist și să confecționeze liniștit obiecte explozive artizanale într-un apartament închiriat, să organizeze un atac terorist, să se piardă în mulțimea celor aflați în vacanță, iar apoi să plece liniștit înapoi în Ucraina.
La ce bun un diversionist care dorește să pătrundă neobservat pe teritoriul advers să îmbrace uniformă de protecție? De ce este nevoie de arme ușoare, dacă scopul lui sunt diversiunile în adâncul teritoriului? Pentru a se plimba cu automatul pe litoral? De ce trebuie să încerci să pătrunzi echipat complet prin Perekopul păzit, având în vedere că există alte segmente ale hotarului ruso-ucrainean, care practic nu sunt păzite?
Posibil, diversioniștii acționează astfel în filmele cu desene animate despre Scrooge McDuck, nu și în viața reală, cu siguranță.

Text sub imagine:
Diversioniștii ucraineni care compromit sezonul estival

Screenshot de pe accountu-ul @ian.valietov

Screenshot de pe accountu-ul @ian.valietov

Traducere:

Ian Valetov

Oricum ai da, eu totuși sunt scriitor și scenarist. Poate nu cel mai bun, dar nici cel mai rău.
Atunci când scrie o carte sau un scenariu, scriitorul se ghidează de cunoștințele proprii, cunoștințele consultanților, documente și, ceea ce este foarte important, de logică.
Orice acțiune se subordonează legilor logicii, mai ales acțiunile formalizate. O armată bună este o structură extrem de formalizată. După idee, totul este conform statutului, planului, ordinelor.
Ce vedem în comunicatul oficial al FSB-ului și în articolul publicat în „Kommersant” referitor la grupul de teroriști ucraineni pregătiți de Direcția principală spionaj a Ministerului Apărării?
Potrivit datelor FSB-ului, în nordul Crimeii au avut loc două incidente armate cu participarea agenților Direcției principale spionaj a Ministerului Apărării al Ucrainei. Potrivit surselor publicației „Kommersant”, în noaptea spre 7 august, un grup din șapte persoane înarmate, îmbrăcate în haine de protecție de model sovietic, a parcurs cu bărci gonflabile Golful Perekopsk și a debarcat în raionul Armeansk. Grupul a reușit să treacă cu succes de posturile de grăniceri, însă la câțiva kilometri de litoral diversioniștii au fost observați de angajații brigăzii cu destinație specială „Vîmpel” din cadrul FSB, care erau implicați în apărarea unui segment complicat al hotarului. La fața locului erau prezenți doar trei angajați ai brigăzii „Vîmpel”, de aceea, înainte de a încerca să rețină infractorii, ei au chemat ajutoare – grănicerii. Până au ajuns grănicerii, angajații brigăzii „Vîmpel” s-au avântat într-un schimb de focuri cu diversioniștii. Un militar rus a fost ucis, la fel și doi diversioniști. Ceilalți cinci au fost blocați și capturați de vii. Potrivit surselor publicației „Kommersant”, majoritatea celor reținuți sunt locuitori ai Crimeii, iar unii dețineau pașapoarte rusești, veridicitatea cărora urmează să fie verificată.
Detalii pe http://kommersant.ru/doc/3060170
Așadar, persoane cu pașapoarte rusești (se putea fără probleme și cu pașapoarte ucrainești), în loc să urce în chiloți în microbuz și să meargă liniștit în Armeansk, noaptea cu o barcă gonflabilă vâslesc prin Sivaș. Nu în chiloți, ci în uniformă de protecție de model sovietic, ceea ce nu prea ajută să rămâi neobservat. Bine că nu aveau și parașute în spate. Ei bine, scenaristul din interiorul meu se întinde după sticla cu whisky și înmărmurește: La câțiva kilometri de la frontieră grupul de diversioniști este întâmpinat nu de grăniceri, pe care aceștia într-un mod enigmatic îi evită, ci de „Vîmpel”! Trei reprezentanți ai brigăzii cu destinație specială „Vîmpel”, care apărau hotarul, au chemat ajutoare și au intrat în luptă inegală cu diversioniștii. Adică diversioniștii cu pașapoarte rusești cărau cu ei o grămadă de arme și muniții, or, lupta cu cei de la „Vîmpel” (elita serviciilor speciale) și grănicerii care au venit în ajutor presupune multe muniții. Însă asta nu e tot: diversioniștii ucraineni cu pașapoarte rusești s-au dovedit a fi atât de tari, încât au ucis un colaborator ai brigăzii „Vîmpel” și au rănit câțiva grăniceri, având şi ei un om ucis și doi răniți.

Utilizatorii rețelelor de socializare au sesizat falsuri și în alte detalii. Dmitri Simanski a observat că jurnaliștii ruși au luat fotografia cortului în care ar fi fost depistați „diversioniștii” din media-stock. Fotografia nu are nicio legătură cu cele întâmplate.

Screenshot de pe account-ul  @drykun

Screenshot de pe account-ul @drykun

Traducerea acestui articol a fost asigurată de Asociaţia Presei Independente (API) din Republica Moldova în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!